The riddle

My name is D. and my myth is older than the ages. The blade of my shiny sword tasted the blood of my most fierce enemies. I am little but my fame is immense, my appearance draws a harmless portrait to your eyes, but my hand is fast and my heart is merciless. Braveness is the colour of the blood that runs through my veins.
Henceforth, step not in my way, for fear and weeping would become your breathless pray and the graceful whisper of the spring wind would be too far to close the wounds…

( ƃdɾ˙08ᄅ⇂‾doʇʞsǝp‾poʇ/sdoʇʞsǝp/spɐoluʍop/ɯoɔ˙ǝıʌoɯxnɐǝɹǝdsǝpɟoǝlɐʇǝɥʇ˙ʍʍʍ//:dʇʇɥ )

19022009 Bourg la Reine, skype talk

when you run out of straws

august 2004, Bouillon

de-ale casei

Aceasta ar fi o poveste de seara. Si pentru ca e o poveste „de nume”, ea e in primul rand cadou pentru Andreii mei preferati: Radu, Flo si Ondra (cum zice Lulu – si pentru ca ea e cauza, ea sa si traduca!)
Cele mai frumoase pijamale ale mele sunt acelea pe care le-am castigat de-a lungul timpului jucand go: tricouri albe, negre, cu guler sau maneci de diverse lungimi, ele sunt toate XL, XXL sau ceva pe-acolo. De asemenea, sunt marimi barbatesti. Nu ca nu le-as fi purtat afara, ba chiar as fi facut-o cu placere, dar sunt uriase. Asa ca singura varianta de a ma bucura de ele a ramas asta: au devenit colectia mea preferata de pijamale.
Ultimul din aceasta serie este totusi aparte, imi este scris numele pe spate. Ca daca am vreo dilema nocturna, sa fie la indemana. De altfel, povestea tocmai aici duce. Il purtam acu cateva nopti cand am avut urmatorul vis: eram in China (unde intre altele l-am si primit) si toata lumea ma striga pe numele meu chinezesc. Ma obisnuisem si intr-o anumita masura il si adoptasem, intocmai ca si Tiberiu, pe care imi si vine sa il prezint repede: citeam in sala de concurs si la un moment dat remarc un amic apropiindu-se de mine impreuna cu un chinez. De departe, mi s-a parut ca amicul meu vorbea romana…. in China, cu un chinez, nuuu, sigur mi s-a parut. Ajung langa mine si chinezul zambind imi spune cu un accent si cu o siguranta despre care nici nu stiu daca mai degraba m-au conectat sau deconectat de la pamant: „Buna ziua, numele meu romanesc este Tiberiu si sunt jurnalist…”. „Buna ziua. Sunt Irina. Imi pare bine sa va cunosc.” Mi-am aranjat imediat postura, vocabularul mult prea reverentios pt cei 28 de ani ai mei si probabil vreo 25 ai lui, dar ceva in atitudinea lui o cerea. Oricum, ca-ntr-o banda desenata, chenarul cu caractere italice de deasupra capului meu continea: „Eeeeh… ce?!” Nici nu stiam ce ma mira mai tare, extrema politete, pronuntia impecabila sau… Tiberiu?! M-am abtinut, dar la un moment dat, in final, mi-a venit sa-i spun: „Stii, e asa de frumos ca te cheama Tiberiu!”
Asa si eu, in vis imi era drag Wenyin, dar la u nmoment dat ceva s-a intamplat si m-a apucat panica: am vrut sa spun ca eu sunt Irina, dar nimeni nu parea sa o creada. Si-asa, ca-n apucaturile bizare de vis, singura maniera de a o arata era sa compar semnatura mea cu cea din buletinul de identitate. Nu ca ar fi una acolo, dar asa curgea povestea. Si, evident, buletinul de negasit. Dupa o serie indelungata de cautari, m-a apucat o nervozitate pe care si acum mi-o aduc aminte cu precizie.
Numai sa-mi fi adus aminte de tricou, poate exista optiunea de a spune convingator catre toti: „Uitati-va, numai uitati-va pe spatele meu!”
Cert, pe langa frumos si purtat cu mandrie noaptea, e si folositor – imi mai spune din cand in cand cine sunt, ca vezi, ceilalti din mine uita.

10112008 Bourg le Reine, in toiul noptii acasa

înapoi

E multă vreme de când am tăcut blogului. Între timp s-au întâmplat aşa de multe, că memoria asta cu care mă tot laud işi cere un test: am zburat să văd grădini cu iepuri si arici, am visat lângă cald,  am plutit pe munţi de alcool, am dormit în pădure, am iubit pe verde, am mâncat zmeură în zori, am jucat go în aeroporturi şi-am fumat în locuri interzise, am amuţit de plăcere şi dezamăgire, am avut soare pe faţă şi masaj pe pietre, am cântat în gară, am urcat stânci în şlapi, am alergat după dor, am pus amintiri deoparte, am căzut, aproape că m-am văzut de pe lună, am tăcut lângă al nouălea cer, am vorbit cu oameni care nu mă înţeleg şi am patinat pe vechituri. Am împărţit şi despărţit lucruri. Şi-am rămas cu un dor căruia îi caut locul…

02112008, Bourg la Reine

the colour of stones

09032008 Normandie, Etretat

turnul eiffel – varianta prescurtata

28022008 Paris, Maison de Radio France

status quo

Viteza: 3 mach. Pe scurt – grav. Consecinta: ganduri se plimba, se schimba, se duc, se duc si se-ntorc in cap. Pe scurt – stabilitate in nestire. Stare: domiciliu foarte mobil, slujba temporara, teza pe marginea prapastiei (dar speranta pastrata… recuperez eu cumva; in “cumva” sta cheia). Pe scurt – (paradoxul isi iteste mutrisoara) pe val. Concluzie: cum ar spune romanul, i must be gone with my head.                                                                                                                                                                                  gemenele

eye

curg ganduri

b&w

thinking

smiling sepia me

trying

smiley

stretch

18022008 Paris

poza de demult

cea care zâmbeste, bronzată şi cu umbre de frunze pe faţă e mama – la mulţi ani, mama!

iar cel cu mutra e fratele – cu un strop de întârziere, la mulţi ani, ionucu!

probabil august ‘78, în curtea casei bunicii, la Constanţa 

poveste de ajun

Un pic înainte de Crăciun, neaşteptat a poposit un brad în căsuţă: mic, strâmb şi foc de frumos. E de ajuns să plimbi palma aproape complet întinsă peste ace ca să simţi mătase. Şi e aşa târziu şi somn, că nu-l mai pot decora. I-am agăţat la repezeală doar un iepure de lemn pe care l-am zărit în ultimul moment în bolul cu mărgele. Acum mă uit, că sunt aşa de discrepante proporţiile lui cu ale bradului, că pare singur, aruncat în imensitate. Dar se pun reciproc în evidenţă: el – mic, face din brad o pădure, iar bradul face fond pentru culorile lui. Aşadar, el e Chiriac, iepurele paznic al pădurii, îmbrăcat într-o fustă roşie cu buline albe şi volane albastre, asortate cu cămaşa de marinar. Pare voluminos, dar în realitate nu-i mai gros de 5 mm şi zâmbeşte cu aerul că ar fi o ispravă să furi un trombon şi să suflii în el nebuneşte până îl goneşti pe Moş Crăciun.

A doua zi, spre seară au venit şi restul: globuri bej si roşii cu model, aduse de departe anul trecut, două tobe învelite în carouri scoţiene; un brad mititel cioplit în lemn; o păpuşă îmbrăcată în Moş Crăciun, căreia i-aş zice Tereza; omul de zăpadă pictat în pasteluri delicate; globul albastru în fir de mătase; îngerii de porţelan, unul grăsun, cu alură de călugăr gurmand şi şugubăţ care parcă visează la spuma berii proaspăt formată la rasul paharului şi la friptura din cuptor, iar celălalt zvelt cu aerul mulţumit, ca şi cum abia ar fi terminat o miniatură îngrijită ce decorează marginile cărţii lăsate deschise în bibliotecă; vrăjitoarea cu căutare de fetiţă, îmbrăcată corect în rochie de catifea şi Walter, greierul cu elitre roşii, frac verde sclipitor, joben, baston, pantaloni îndeajuns de scurţi încât să se vadă ciorapii şi ochi bulbucaţi. În vârf, un brad de carton, pe dosul căruia scrie cunoscut: “Pentru Irina…”. L-am pus acolo, ca pe toate celelalte, de dragul unei amintiri şi sub impresia că în brad poate sta orice. E o adunătură pe cinste, care îmi pare că se asortează doar prin expresia: ca un pom de Crăciun. Şi, pentru o ultimă tuşă, beteală şi beculeţe.

E dizarmonic şi frumos şi, de atâta vreme, în fiecare an mă lasă cu gura căscată.

241207 Bourg la Reine

ce poti sa-ti doresti de la un supermarket?

“am tot ce vrei!” daa, pe asta m-am bazat si eu cand am pornit azi cu gandul sa termin cat mai repede cu o operatiune necesara si nu neaparat placuta – cumparaturile. m-a mai si lovit zelul si intr-o pornire de instaurare a disciplinei, l-am ales pe cel mai ieftin din cartier; n-am sa mai zic cum ii zice, ca-s satula de marci inregistrate, dar mi se pare important de mentionat ca numele face trimitere la ceva mult peste puterile lui, “idealul”. azi insa s-a tinut de cuvant: nu mi-as fi imaginat vreodata ca ajungand acolo, intre verze, cepe, dulceturi, nuci, orez, branze si smatane, pasta de dinti, cafea, suc si hartie igienica, am sa dau nas in nas cu o carte care mi-a facut cu-adevarat bucuria zilei. e mare, ca un atlas, e scrisa pe hatie velina si plina-plina de poze, e atat de groasa cat sa ma faca sa salivez, zambesc si holbez niste ore bune in sir, e cartonata, are index si un mic dictionar, atat de multe culori si forme ca imi vine greu sa ma dezlipesc si sa intorc pagina. sa mai zic ca a fost ridicol de ieftina?! da, sunt sigura, este ceea ce-i lipsea locului ca alaturi de somon, bere, carne congelata, baterii si chiloti, sa-l faca cu-adevarat ideal. intre atatea apucaturi terestre, cartea mea, singurul exemplar un pic zgariat pe coperta lucioasa si scapat ca prin minune de grasimile de pe banda rulanta, povesteste despre stele. Are o multime de istorii despre galaxii, comete, “hamburgeri interstelari” – da, da!, constelatii, traiectorii, telescoape, gauri negre, campuri electromagnetice, semne zodiacale, mitologie, luni si sori. nici nu mai stiu de unde am plecat, ca sa pot inchide bucla, dar parca conteaza… plutesc acum. pana si paul nu mai vede in cutia de bomboane decat sateliti!

26122007 pe seara, pe acasa